Cu trenuţu’ la Balta Caldă

150px-Sorin_TitelBalta caldă este locul în care s-a ridicat Mănăstirea “Izvorul lui Miron” de la Româneşti, mănăstire a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1912 de către primul patriarh al României, Miron Cristea.

 Hramul mănăstirii, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, este pe 20 iulie, fiind unul din cele mai importante şi aşteptate evenimente populare din zona Făgetului, atât pentru latura sa spirituală, dar şi pentru bâlciul care se desfăşoară în jurul evenimentului.

Atmosfera specifică locului este larg reprezentată în proza titeliană, atât în romanul “Femeie iată fiul tău”, cât şi în romanul “Clipa cea repede”.

Fragmentul prezentat în continuare face parte din romanul “Clipa cea repede”, şi redă atmosfera de aşteptare şi călătorie de la Margina către Balta Caldă cu trenuţul cum îi spune Sorin Titel sau trenu mic ori mocăniţa cum i se spunea în copilăria mea de la Margina. Interesant de remarcat este că critica literară consideră diminutivul trenuleţul o metaforă a faptului că în acest spaţiu fabulos din “Ţara îndepărtată” (titlul unuia din romanele tetralogiei sale care au ca şi spaţiu esenţial ţinutul de La Margina Banatului) totul se micşorează – idilizează, inclusiv trenul, deşi la o lectură atentă, chiar şi în acest fragment vedem că este o delimitare clară între, trenul care străbate zona noastră pe linia principală Lugoj – Deva, şi trenuţul care corepunde geocrafic şi istoric cu trenul mic – mocăniţa de pe ruta Margina – Poieni, existent până în anii nouăzeci când a fost, din păcate, desfiinţat.

Acest fragment, care se încheie cu urcarea la cruce a Brezovenilor în trenuţ, îl pregătim cu Clubul Copiilor de la Breazova pentru secţiunea de teatru din cadrul FeSTMar.

„Aşa mi-am adus aminte cum am fost cu trenuţul la Balta Caldă, de Sfânt Ilie, când îi hramul mănăstirii şi cât de frumos ne-am putut distra şi cât de bine ne-am petrecut noi atunci. Stam pe răzor cu mâinile în poală şi refăceam de-a fir-a-păr, amănunt cu amănunt, totul aşa cum s-a întâmplat, nu altfel. Cum m-am trezit cu noaptea în cap cam după ce-a trecut trenul de Deva, şi era întuneric afară; de închis ochii nu i-am mai închis, de frică: nu cumva să adorm iară şi să plece trenuţu’ fără mine; cum m-am îmbrăcat cât am putut eu de repede şi am ieşit, în ocol, în vârful picioarelor. […] N-am mai aşteptat mult, n-am avut răbdarea aia să aştept să se facă ziuă şi am alergat într-un suflet s-o scol pe domnişoara la timp, să nu întârziem şi să pierdem trenul. Cam atunci când am ajuns eu, ea se spăla pe obraz. Şi cât ea s-a spălat şi s-a îmbrăcat, eu m-am dus în grădină după ceapă verde şi după pere din cele văratice care îi plăceau domnişoarei. Într-o coşară mică am pus ouăle, şunca, puiul fript, ceapă verde, două-trei pere şi ce-a mai fost să luăm. După ce domnişoara s-a terminat, am plecat, ne-am grăbit foarte tare să nu pierdem trenul. Mai întâi, am avut grijă să trecem pe la Florica lui Budac, aşa i-a promis domnişoara, c-o ia cu noi. Bărbatul Floricăi era la armată şi n-ar fi stat frumos să meargă de una singură la Balta Caldă. Cine ştie ce vorbe i-ar fi ieşit, la ce să intre în gura lumii, fără rost… Când am ajuns în dreptul casei lui Pancan, numai bine c-am auzit trenul fluierând! “Să ştiţi că pleacă fără noi”, a strigat domnişoara şi am luat-o toate trei la fugă. “Eu nu mă pot ţine de voi”, zice după o vreme Florica, “în starea mea de-acuma nu prea pot fugii. Mai bine duceţi-vă fără mine.” “Nu te lăsăm, împreună am plecat, împreună trebuie să ajungem, a zis domnişoara. Şi dacă îl pierdem, nu-i nimic. Putem merge foarte bine pe jos. În mai puţin de două ceasuri ajungem la Balta Caldă.” “Eu, pe jos, nu prea am curajul să merg, zice Florica lui Budac. Nu-s acuma în stare să umblu prea mult pe picioare”. Şi-a măsurat din ochi burta, care era numai un pic rotunjită, de parcă ar fi avut un pepene micuţ sub catrinţă… Baba Cuca, dacă ne-a văzut că ne grăbim aşa de tare – sta ea în poartă cum avea obiceiul să vadă cine trece la tren – ne-a mai liniştit: “Acuma a fluierat mai întâi şi întâi, ne-a spus ea, mergeţi încet, nu vă grăbiţi, dragile mele, că n-are nici un rost. Nu pleacă până nu fluieră de trei ori, şi nici atunci nu pleacă de tot. Se mai opreşte o dată pe pod, să ia locomotiva apa, ascultaţi-mă pe mine ce vă spun. Şi numai după aia o porneşte cu adevărat. Nu vă grăbiţi că-i vreme destulă…Ai mei, că şi ei merg, de-acuma de-abia dacă s-or sculat… Petrică umblă prin ocol şi comandă, adu-mi aia şi aia, aşa e el învăţat. Trebuie să-i umble Lena în rând, dimineaţa e tare zăbăuc la cap…” […] Când am ajuns, trenuţu’ de-acuma era plin cu lume, om lângă om, greu am găsit un loc şi pentru noi. Domnişoarei i-au făcut femeile loc pe scaunul lor, au poftit-o să şadă. S-a înghesuit lângă ea şi Florica, iar eu am rămas în picioare, Când m-or durea picioarele, m-a îndemnat domnişoara, mă pot aşeza la ea pe genunchi. Abia ne-am urcat, şi locomotiva a fluierat a doua oară. “Nu cred să mai aibă mult până pleacă”, şi-a dat cu părerea un flăcăiandru şi şi-a răsucit pe îndelete o ţigare. Pipăia cu degetele foiţa, în timp ce şi-o făcea, o rotunjea frumos măcar că avea mâinile mari ca două lopeţi, bune să tragă cu coasa. “Până o sosi domnul director Lidner cu doamna lui şi cu copii nu cred să plece trenu’, şi-a dat cu părerea o femeie. Şi degrabă nu-I văd venind. N-or fi proşti domnii să se scoale când îi somnul mai dulce, ca ţăranii cu noaptea în cap. O să se facă de opt şi noi tot aicea o să fim, o să vedeţi dacă n-o fi aşa cum vă spun eu acuma”. “Din partea mea pot întârzia, nu-i nici o grabă”, a spus după un timp un om negricios la faţă şi cu o pălărie verde în cap. […] “Nu ştiu dacă am făcut eu bine – începe a ni se plânge Florica, în aşa fel încât s-o auzim numai noi, eu şi domnişoara -, c-am plecat cam subţirel îmbrăcată, numai cu spăcelul pe mine. Nu mi-am luat nimic de pus pe umeri, dacă s-o schimba vremea. Şi prea pripeşte tare soarele, nu m-aş mira să ne prindă ploaia şi atunci ce mă fac?” “Aia nu strică, îşi dă atunci cu părerea omul cel negricios. Rea n-ar fi că prea a aprins Dumnezeu lumea, ne mai răcorim un picuţ”. “Noi ca noi, nu mă gândesc eu la asta, zice atunci o femeie grasă, cu o cârpă roşie în cap şi cam sprâncenată, da’ pământul s-o bucura săracul, că-i tare setos şi doritor de ploaie. Şi dacă n-o ploua degrabă, nici la toamnă n-om avea ce strânge, cu nimic nu ne alegem”… zice ea şi se uită încruntată la noi, de parcă noi am fi fost de vină de seceta mare. “M-au durut pe mine picioarele, n-am închis ochii toată noaptea – se bagă în vorbă o babă – mira-m-aş să nu ne ude. Un strop, două, gândesc că tot o picura”. ”Ba, că şi mâine e zi, azi mai bine să fie timp destul tragem, săracele de noi, cât e săptămâna, măcar de Balta Caldă să ne putem bucura. Dumneata, de-acuma eşti bătrână, ce-ţi pasă! Numai că nouă, la tineret, nu ne este totuna dacă plouă ori e timp frumos. Vrem şi noi să ne distrăm cât suntem tinere, să ne bucurăm de viaţă”. “Da, a sărit atunci baba supărată foc, voi, tineretul, alta nu ştiţi, decât să vă peterceţi, alta nu aveţi în cap! Noi cu cele grele şi voi numai cu cele uşoare, aşa aţi vrea!” “Bine ar fi – a intrat în vorbă altă femeie grasă şi cam mustăciaoasă, care şi ea părea trecută de prima tinereţe – bine ar fi să nu îmbătrânească omul niciodată, să rămână mereu tânăr şi frumos, câte zile o avea! Ca floarea din grădină, care abia dacă-i îmbobocită, aşa să se păstreze şi el. Numai că Dumnezeu n-a dat să fie aşa cum vrem noi. Ce-i verde trebuie să se usuce şi ce-i înflorit trebuie să se scuture, aşa a fost orânduit şi nu ne stă nouă în putere să schimbăm lumea, s-o întoarcem cu susul în jos,. Floarea, cât îi ea de floare, tot păleşte şi iarba o fi ea verde primăvara, dar tot galbenă se face când cade bruma. Minţesc eu acum ori spun adevărul curat? ”, ne-a întrebat ea şi a oftat cât a putut de tare, s-o auzim toţi. “Aşa-i cum zici tu – i-a răspuns muierea legată cu cârpă roşie la cap – numai că, vă spun drept, mie nu-mi place că-i aşa! Dacă ar fi fost după mine, a zis ea şi a început să râdă de i se scuturau galbenii pe piept, altfel ar fi trebuit să fie. Tare mi-ar fi fost mie drag – a mai spus şi ne-a făcut aşa, pe ascuns, cu ochiul, să n-o vadă bărbaţii, numai noi femeile să o vedem că ea mai glumeşte, nu vorbeşte chiar serios – tare mi-ar fi plăcut mie, zice, să mă păstrez neschimbată, să rămân aşa cum am arătat eu când am fost fată mare şi nemăritată gingaşă ca o floare din cele frumos mirositoare. Aşa, roşie la obraz ca atunci, aşa mi-ar fi plăcut mie, vă spun drept, să mă pstrez! Numai că nu s-a putut, asta-i, degeaba, nimeni nu m-a ascultat!… N-a fost să fie aşa cum vrem noi, a adăugat ea după un timp în care toţi care se aflau în tren au râs: femeile mai subţire şi bărbaţii mai groşcior. Că şi frumuseţea dacă s-ar afla, aşa, pe toate drumurile, nimeni n-ar mai preţui-o, n-ar mai avea nici o căutare. Omul frumos îi lăsat de Dumnezeu şi cel urât de dracu. Dumnezeu face un om frumos şi atunci darcu se grăbeşte şi face zece din cei urâţi, nu se lasă… Mă uitai la dumneata, domnişoară – zice – mă uitai cât poţi fi de gingaşă şi luminoasă la chip! Obrazul la dumneata cum îi piersica, nu mă mai satur să te privesc să mă minunez”…

Trenul a fluierat pentru a treia oară şi întârziaţii au fugit repede să-l ajungă. Şi când trenuţu a pornit, lumea – şi copiii şi oamenii mari – a început să strige, se bucurau că de-acuma gata, plecăm. Când am ajuns pe pod s-a oprit să ia apă. […] Trenuţu a mai fluierat o dată – femeile s-au speriat, aşa de tare şi lung a fluierat – şi când a pornit, lumea a răsuflat uşurată şi bucuroasă. […]

Când trenuţu încetinea, flăcăiandrii coborau şi mergeau pe lângă el, iar fetele îi îndemnau, speriate, să se urce, nu cumva trenul s-o pornească mai tare şi ei să rămână pe jos. Când trenul o pornea mai iute, flăcăi fugeau după el să-l ajungă şi ne dădeau şi nouă prune ori mere, ce găseau. Bune erau numai pentru sete, altfel nu aveau nici un gust, mai era până s-or coace. Şi când trenuţu a ajuns în dreptul crucii de la Breazova, a oprit să se urce şi brezovenii.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s