În anul 2019, la Margina, ne reîntâlnim cu cartea și artele pe 31 august. Invitații principali sunt scriitorii Raluca Nagy, Goran Mrakic, Radu Pavel Gheo și editoarea Nemira, Eli Bădică.
Prima întâlnire cu Raluca Nagy am avut-o în 2011, la Stanciova, unde am povestit despre comunitățile intenționale și alături de Neil Maclean s-a implicat în activitățile școlii de vară organizate de Cristina Capotescu pentru copii din Stanciova. O temă de interes a Ralucăi este legată de familia tradițională, respectiv viabilitatea și eficacitatea sa. Tema se regăsește și în construcția personajului Roasalyn din romanului său “Un cal într-o mare de lebede” publicat anul trecut în colecția de n’autor de literatură română contemporană a editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică. O altă temă majoră de interes a Ralucăi o reprezintă migrația, atât în cercetările sale antropologice, cât și în romanul menționat.
Goran Mrakic, cu volumul “Povestiri din Garaj”, a fost publicat în aceași colecție de n’autor de literatură română contemporană a editurii Nemira, în aceași perioadă cu Raluca Nagy și a urmat un turneu de promovare a cărților, comun în țară, a celor doi autori alături de editoarea Eli Bădică. Întâmplător, sau poate că nu, Goran în acest volum are o povestire despre Stanciova care nu are legătură cu comunitatea intențională, eco village – Ecotopia Stanciova (exceptând faptul că stația pompei de apă din Stanciova decorată într-o acțiune a comunității intenționale din sat este și ea un mic personaj în narațiune) însă tema de reflecție este aceași cu cea pe care m-a mobilizat și pe mine și pe alții în acel experiment, respectiv, cum ne raportăm noi ca oameni individual la ceilalți oameni – comunitate respectiv la mediul fizic – rațional și emoțional – spiritual, așteptări, construcții și deznodământ. Bineînțeles totul într-un limbaj mult mai plastic, specific lui Goran, pe care-l găsiți doar la un click distanță aici.
Radu Pavel Gheo a fost invitatul special și al FeSTMar 2017 unde am avut intenția să dezbatem, în urma lansării romanului său “Disco Titanic”, criza existențială a generației X și ușurința cu care ne transformăm din oameni civilizați – educați în făuritorii celor mai tenebroase și de neimaginat monstruozități ale sfârșitului de sec. XX, pe fondul migrației, a istoriilor etnice dezgropate din familii și nu numai. Din această perspectivă, raportarea la familie și migrație, temele de interes a Ralucăi Nagy, și comparația evoluției lui Vlad Jivan și a celorlalte personaje a lui Gheo cu evoluția Rosalynei, personajul Ralucăi, ar trebui să producă dezbateri și polemici. Mai mult decât atât, în romanul lui Gheo, “Noapte bună, copii!” tema migrației este centrală, iar relațiile din familiile personajelor esențiale. Gheo și soția sa Alina sunt cunoscători și ei a activităților comunității intenționale Stanciova, fiind oaspeți a evenimentelor organizate de Teodora Borghoff.
Pe de altă parte Goran Mrakic, în povestirea de final “Timișoara Calling” a volumului menționat aduce și el în prim plan tema migrației, a aceeași generații care este reprezentată și de personajele lui Gheo, a aceeași Timișoare multietnice și nu numai. Mai mult decât atât, Goran aduce aici în prim plan și un alt personaj esențial al momentului, respectiv tânărul imigrant musulman din generația millenials, din Europa, în raport cu imigrantul timișorean în Germania din generația X, raportarea lor la muncă și nu numai. Totodată avem aici și o evaluare necruțătoare a vieții de familie dar și individuale occidentale versus relațiile familiale și interumane de stil mai balcanic în care încă mai există emoție și viață adevărată. Aici este un alt subiect de dezbatere, cu privire la faptul că Raosalyn, a Ralucăi Nagy, este și ea la rândul său o reprezentantă a generației millenials, pe care Raluca o construiește ca fiind și o victimă a familiei tradiționale occidentale. În același timp, din punct de vedere al studiilor și opiniilor, din perspectivă antropologică, Raluca ar fi la fel de critică și cu multe din modelele familiale balcanice. Ideea de bază a lui Goran, conform căreia relațiile trebuie să se bazeze pe emoții și simțuri reale și nu pe convenții și percepții exterioare este însă comună.
Dacă la Goran și Gheo prin emigrare se produce eliberarea și împlinirea unor nevoi primare materiale a generației X, crescută în anii 80 comuniști, dar și ratarea împlinirii personale prin realizarea faptului că personajele nu se mai regăsec emoțional, social în comunitate la Rosalyn a Ralucăi, prin întâlnirea cu celălaltul îndepărtat, un altfel de social japonez, se produce detașarea, autocunoașterea și vindecarea.
Eli Bădică, prin experiența editorială de evaluare a nenumărate manuscrise literare, publicare și participare foarte implicată alături de autori în promovarea cărților lansate, poate reprezenta un factor de echilibru al dezbaterilor și un identificator de trenduri literare și percepții cu privire la evoluțiile interioare ale autorilor, personajelor lor și a felului lor de raportare la societate și mediu în general.
Personal, dacă acum 20 de ani în urmă, când eram între inițiatorii comunității intenționale Ecotopia Stanciova sau a modelului de coliving si coworking cum mai este denumit astăzi conceptul relativ similar, consideram că este o formă socială mult mai potrivită decât familia tradițională clasică așa cum este ea în general cunoscută, în prezent am mai multe semne de întrebare. Criza și problemele familiei tradiționale sunt și ele evidente, însă avem alte alternative mai viabile? Migrația ne eliberează și împlinește sau ne dezrădăginează, enclavizează și înstrăinează de aproapele nostru? Care este raportul optim dintre sinele nostru individual și familie / comunitate? Cât putem să luăm și cât ar trebui să oferim mediului înconjurător (familie, loc de muncă, organizație din care facem parte, societate în general, planetă)? Merită osteneala de a construi ceva sau este mai bine ca urma pe care o lăsăm planetei după noi să fie inexistentă pe cât posibil conform spiritualității orientale sau a finalului oferit de deda Sava a lui Goran? Sau poate că cheia este echilibrul, locul hărăzit, cu bucuriiile vieții de zi cu zi în comunitatea și mediul înconjurător din care facem parte, cu măsură în ce luăm pentru noi înșine și ce oferim în schimb, în spiritul prozei titeliene?
Livada Capi, în care plănuim să facem șezătoarea “Carte și Arte”, se află în vecinătatea pășunii din Margina, loc în care Sorin Titel petrecea cu mare plăcere verile copilăriei sale păzind vacile, conform mărturisirii făcute de doamna Ligia Brînzănescu, sora scriitorului.
La Marginea Banatului 